Mulți români care nu cunosc legea și merg la muncă sunt pasibili de amendă. În situația în care colegii lor comunică situația către angajator, iar el nu ia măsuri, atunci se pune o nouă problemă care poate aduce, de asemenea, sancțiuni grave.
Potrivit Legii nr. 167 din data de 7 august 2020, hărțuirea la locul de muncă este o contravenție care se pedepsește. Ideal ar fi ca fiecare angajat să își respecte colegii, indiferent de funcție, dar din moment ce puțini sunt cei care știu să respecte limitele bunului-șimț, a fost nevoie de o reglementare legislativă în acest caz.
În Articolul 1 din Legea 167 se arată foarte clar că hărțuirea morală (nu vorbim despre cea fizică) se pedepsește cu amenzi cuprinse între 10.000 și 15.000 de lei. În situația în care angajatorul nu ia măsuri pentru a stopa un astfel de comportament abuziv, poate primi amenzi cuprinse între 30.000 și 200.000 de lei.
„Constituie hărțuire morală la locul de muncă și se sancționează disciplinar, contravențional sau penal, după caz, orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern și/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnității angajatului, prin afectarea sănătății sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme:
a) conduită ostilă sau nedorită;
b) comentarii verbale;
c) acțiuni sau gesturi”, se arată în lege.
Cei care sunt victime ale hărțuirii la locul de muncă nu trebuie să se teamă să spună angajatorul situația pentru că nu vor fi discriminați:
„Niciun angajat nu va fi sancționat, concediat sau discriminat, direct sau indirect, inclusiv cu privire la salarizare, formare profesională, promovare sau prelungirea raporturilor de muncă, din cauză că a fost supus sau că a refuzat să fie supus hărțuirii morale la locul de muncă”
(CITEȘTE ȘI: O femeie din Marea Britanie a reușit să fure peste 1 milion de euro de la locul de muncă! Ireal cui i-a dat banii)
În lege este stipulat foarte clar faptul că angajatorul are obligația de a lua orice măsuri necesare în scopul prevenirii și combaterii actelor de hărțuire morală la locul de muncă, inclusiv prin prevederea în regulamentul intern al unității de sancțiuni disciplinare pentru angajații care săvârșesc acte sau fapte de hărțuire morală la locul de muncă.
Pe de altă parte, niciun angajator nu are voie să impună reguli sau măsuri care să determine sau să îndemne angajații la săvârșirea de acte sau fapte de hărțuire morală la locul de muncă.
Cum și dovedește angajatul problema cu colegul:
„Angajatul, victimă a hărțuirii morale la locul de muncă, trebuie să dovedească elementele de fapt ale hărțuirii morale, sarcina probei revenind angajatorului, în condițiile legii. Intenția de a prejudicia prin acte sau fapte de hărțuire morală la locul de muncă nu trebuie dovedită”, extras din lege.
Ca urmare, indicat și legal este pentru toți românii să încerce să mențină un climat cât mai prietenos la locul de muncă, lipsit de jigniri sau alte forme de manifestare lipsite de respect.
(CITEȘTE ȘI: Suma fabuloasă pe care o câștigi ca îngrijitor de vaci și porci în Irlanda. Angajatorul îți oferă și cazare)